Oficiale
  • Comunicate
  • Ştiri
Notificare
Contact
Font +/-Aa
OficialeOficialeOficiale
  • Comunicate
  • Ştiri
Cautare
  • Comunicate
  • Ştiri

Ultimele știri

mai2

Cartea Electronică de Identitate este disponibilă și la nivelul județului Ilfov

Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE 15/05/2025
mai2

Ministerul Afacerilor Interne a dat startul activităților preventive din cadrul “Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere”

Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE 15/05/2025
supravegheref

Decizii de sancționare adoptate de Consiliul ASF în luna aprilie 2025

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ Comunicate 15/05/2025

Stai conectat

23.4kUrmaritoriLike
21.1kUrmaritoriFollow
Copyright © 2024 dobrogeaonline.ro
Oficiale > Ştiri > AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ > Interviu Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședinte ASF: „Dacă investești într-o zonă nereglementată, există riscul să pierzi tot ce ai investit“
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂŞtiri

Interviu Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședinte ASF: „Dacă investești într-o zonă nereglementată, există riscul să pierzi tot ce ai investit“

Oficiale
Ultima actualizare: 19/03/2025 11:32
Autor Oficiale 167
Distribuie
Distribuie

0:00

 

    Z

     Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședinte ASF

 

 

  • “Cred cu tărie că o populație educată financiar este mai bine pregătită să economisească, să investească și să își protejeze bunăstarea financiară”

  • “Dezvoltarea accelerată a produselor financiare impune o adaptare constantă a educației financiare, astfel încât investitorii să poată lua decizii informate și responsabile”.

  • “Este foarte important să te informezi din surse oficiale atunci când investești, când este vorba de resursele tale. Este nevoie de o transparentizare, de o mai bună informare”

 

Reporter: Cum apreciați dezvoltarea educației financiare din România?

Gabriel Avrămescu: Educația financiară din România a cunoscut progrese semnificative în ultimii ani datorită campaniilor derulate la nivel național atât de entitățile private, cât și de cele publice, inclusiv de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, însă mai sunt pași importanți de făcut pentru a atinge un nivel optim de alfabetizare financiară în rândul populației. ASF are în derulare, încă din anul 2015, un program de educație financiară, adresat tuturor categoriilor de consumatori, care are ca obiectiv principal creșterea gradului de înțelegere a conceptelor și noțiunilor financiare. Autoritatea rămâne angajată în demersul său de a explica publicului larg mecanismele financiare, având convingerea că o mai bună înțelegere a acestora contribuie la luarea unor decizii informate și responsabile. Cred cu tărie că o populație educată financiar este mai bine pregătită să economisească, să investească și să își protejeze bunăstarea financiară, ceea ce, pe termen lung, va sprijini stabilitatea piețelor și dezvoltarea economică a României.

Reporter: Primul Eurobarometru de la nivelul Uniunii Europene, care a inclus printre obiectivele sale și evaluarea nivelului de educație financiară în statele membre, plasează România pe ultimul loc între cele 27 țări ale blocului comunitar. Ce pași ar trebui făcuţi pentru a crește acest nivel de educație financiară?

 

Gabriel Avrămescu: Într-adevăr, rezultatele Eurobarometrului confirmă necesitatea intensificării eforturilor pentru creșterea gradului de educație financiară la nivel național. Iar aceste eforturi trebuie canalizate în mai multe direcții, cum ar fi:

  • Introducerea educației financiare în școli la nivel larg, întrucât formarea unor baze solide încă de pe băncile școlii este esențială pentru dezvoltarea unor comportamente financiare sănătoase;
  • Derularea unor ample programe de formare pentru adulți, cu acces facil la cursuri și resurse educaționale pentru diferite categorii – angajați, antreprenori, pensionari, grupuri de persoane din medii vulnerabile;
  • Campanii de informare pe scară largă prin colaborarea strânsă între autorități, instituții financiare și entități private;
  • Acces facil la informații financiare pentru toate categoriile de consumatori prin dezvoltarea de platforme digitale, simplificarea accesului la cele existente și oferirea de instrumente interactive care să ajute populația să înțeleagă mai bine conceptele financiare. Reamintesc că, la finalul anului trecut, ASF a depus spre finanțare un amplu proiect de transformare digitală a instituției, cu un buget previzionat de 98,6 milioane de lei, care va reprezenta, printre altele, un pas semnificativ în modernizarea și eficientizarea activității de petiții și de soluționare alternativă a litigiilor, precum și în zona de educație financiară.

Consider că este absolut necesară dezvoltarea unei culturi investiționale întrucât promovarea unui comportament responsabil privind economisirea și investițiile este crucială pentru creșterea bunăstării populației și pentru dezvoltarea piețelor financiare.

ASF continuă să sprijine activ educația financiară prin programe dedicate și am convingerea că, printr-un efort comun, vom putea îmbunătăți aceste rezultate.

Reporter: Cum ar putea să țină pasul educația financiară cu dezvoltarea produselor sofisticate de investiții?

Gabriel Avrămescu: Dezvoltarea accelerată a produselor financiare impune o adaptare constantă a educației financiare, astfel încât investitorii să poată lua decizii bine fundamentate şi prudente.

Consider că fiecare persoană are datoria, atunci când accesează un produs de investiții, mai mult sau mai puțin sofisticat, să se documenteze temeinic înainte, să se informeze din surse autorizate – să înțeleagă produsul, ce oferă acesta, care sunt termenii contractuali, care sunt riscurile asociate. De asemenea, este foarte important să verifice, înainte de orice, statutul entității care oferă respectivul produs, dacă aceasta este autorizată, dacă investiția sa este garantată.

Totodată, este esențială promovarea transparenței și a unei comunicări eficiente din partea entităților financiare cu privire la caracteristicile și riscurile produselor financiare pentru luarea unor decizii sigure și corecte.

Atât timp cât fiecare investiție se face în deplină cunoștință de cauză, consider că vom beneficia, implicit, de o creștere a educației financiare. Din păcate, sunt foarte mulți consumatori care își plasează disponibilitățile financiare în instrumente pe care nu le cunosc, nu le înțeleg, iar riscul asumat este unul mare.

 Reporter: Care sunt proiectele de educație financiară de la nivelul ASF?

Gabriel Avrămescu: Educația financiară reprezintă un obiectiv strategic pentru ASF şi, în acelaşi timp, un proiect fundamental, care are drept scop protecția consumatorilor, dar și dezvoltarea pieţelor financiare. ASF are în derulare, încă din anul 2015, un program național de educație financiară.

Autoritatea de Supraveghere Financiară desfășoară programe care acoperă toate categoriile de consumatori, întrucât educația financiară este un proces continuu, indiferent de vârstă și de pregătirea profesională. În ultimul an am schimbat abordarea și modul în care aceste proiecte sunt promovate în țară. Proiectele pe care le avem sunt dedicate fie pe categorii de vârstă, fie pe zone ocupaționale. Toate vin să asigure o informație specializată celor trei sectoare – asigurări, piață de capital și pensii.

Astfel că avem programe dezvoltate pentru învățământul preșcolar, preuniversitar, universitar, dar și pentru lectori și cadrele didactice. De asemenea, derulăm în toată țara programe de educație financiară care se adresează elevilor din structurile MAI și MApN sau programe pentru copiii din centrele de asistență socială. Aceste inițiative vin în sprijinul sistemului educațional clasic, prin sesiuni de instruire și resurse adaptate pentru fiecare grupă de vârstă.

De la lansarea programelor de educație financiară în 2015 și până în prezent, am avut alături 30 de universități partenere și am ținut cursuri pentru aproximativ 450.000 de elevi, peste 36.000 de studenți și peste 8.000 de profesori.

Un alt proiect important este cel realizat în colaborare cu Federația Română de Fotbal. ASF și FRF au semnat anul trecut un protocol de colaborare cu obiectivul comun de a facilita accesul la educație financiară pentru cât mai mulți jucători de fotbal, dar și pentru toți cei care sunt implicați în acest fenomen. Este important ca sportivii să învețe din timp cum să își gestioneze cu succes resursele financiare, având în vedere că, în multe discipline, cariera sportivă este mult mai scurtă decât cea din alte profesii. În cadrul parteneriatului, loturile naționale de junior și seniori au acces la sesiuni de educație financiară și management al investițiilor. De asemenea, am lansat la finalul anului 2024 un manual de educație financiară dedicat acestor sportivi.

Reamintesc de site-ul nostru de educație financiară – www.edutime.ro – acesta este constant alimentat cu nou conținut educațional și pedagogic, în care pot fi regăsite resurse educaționale originale, create de ASF pentru toate grupurile țintă vizate.

La nivelul Institutului de Studii Financiare (ISF) – centru de excelență în domeniul studierii piețelor financiare non-bancare fondat de ASF – există o dublă componentă: cursuri de formare-certificare și componenta științifică. Ne axăm în acest an pe dezvoltarea componentei științifice, vrem să mergem într-o zonă academică, ne dorim să dezvoltăm programe pentru profesioniștii din piață și să investim și în partea de cercetare. Mai mult, la finalul anului trecut, am semnat un protocol de colaborare cu Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Pieței Financiare, Academia de Studii Economice din Moldova și Institutul de Studii Financiare și am deschis o filială a ISF la Chișinău. Acest demers este menit să sprijine crearea unui cadru de evaluare și formare profesională a specialiștilor din piața financiară de peste Prut, dar și parteneriatele academice și instituționale. Lectorii ASF au derulat recent ateliere interactive cu studenții Academiei de Studii Economice din Moldova și urmează să susțină mai multe acțiuni de educație financiară în cadrul Global Money Week, celebrată la nivel internațional în săptămâna 17-23 martie.

Reporter: Mulți oameni se plâng că își pierd banii făcând investiții în active nereglementate. Cum ar trebui să crească gradul de conștientizare în rândul consumatorilor pentru a preîntâmpina pierderile din investițiile în aceste active?

Gabriel Avrămescu: Așa cum am spus în repetate rânduri, este foarte important să te informezi din surse oficiale atunci când investești, când este vorba de resursele tale. Este nevoie de o transparentizare, de o mai bună informare. Dacă te duci și investești într-o zonă nereglementată, există riscul să pierzi tot ce ai investit. Trebuie să știi exact în ce investești, cum investești, care sunt riscurile pe care ți le asumi. Și, de asemenea, trebuie să știi să te protejezi în spațiul virtual.

Există la nivelul ASF o preocupare privind aceste chestiuni. De altfel, transpunerea prevederilor Regulamentului european privind criptoactivele (MiCA) în legislația națională, printr-un efort comun al ASF, al Băncii Naționale a României și al Ministerului Finanțelor, va oferi protecție consumatorilor și investițiilor pe care aceștia le realizează în această zonă.

De altfel, la ediția de anul trecut a Eurofi Financial Forum, care a avut loc în septembrie la Budapesta, s-a discutat pe larg despre problematica reglementării criptoactivelor, respectiv implementarea MiCA în statele membre. Reprezentanții autorităților de reglementare au subliniat nevoia implementării cu celeritate a unui cadru clar de reglementare pentru această industrie, care să conducă nu numai la o protecție sporită a consumatorilor, având în vedere creșterea activităților frauduloase, dar și la o concurență sănătoasă în piața cripto. Mai mult, a fost general admis faptul că va fi necesară o actualizare în timp a cadrului de reglementare a criptoactivelor pe măsură ce schimbările semnificative produse de aplicațiile digitale continuă să transforme piețele financiare.

Reporter: Pe platformele de socializare au apărut din ce în ce mai mulți oameni care dau sfaturi de investiție și sunt mulți care cad în plasa acestor influenceri. Cum intenționează ASF să reglementeze această situație?

Gabriel Avrămescu: Fenomenul influencerilor financiari care oferă sfaturi de investiții pe rețelele de socializare este unul în creștere și, din păcate, poate expune publicul la riscuri semnificative, mai ales atunci când recomandările nu sunt fundamentate sau provin din surse neautorizate. ASF monitorizează cu atenție această tendință și ia în considerare măsuri pentru a proteja investitorii. Autoritatea derulează constant campanii de informare a publicului, prin care populația este avertizată să evite schemele speculative și este îndrumată să identifice sursele credibile, autorizate. De altfel, ASF a introdus anumite măsuri concrete prin care descurajează promovarea neautorizată a produselor financiare. Anul trecut a fost aprobată o Ordonanță de Urgență, la care ASF a contribuit semnificativ, care prevede combaterea publicităţii înşelătoare şi a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entităţile care nu sunt înscrise în Registrul ASF prin restricţionarea accesului de pe teritoriul României către website-urile acestor entităţi neautorizate, care promovează servicii de investiţii înşelătoare.

Reporter: Investiția în titluri de stat este benefică pentru consumatori pentru că oferă dobânzi avantajoase. Dar oare este benefică și pentru dezvoltarea economiei? Cum vedeți concurența dintre titlurile Fidelis și alte produse de investiții având în vedere randamentele oferite în prezent de titlurile de stat din perspectiva dezvoltării pieței de capital?

Gabriel Avrămescu: Investiția în titluri de stat, prin programele Tezaur și Fidelis, reprezintă o opțiune atractivă pentru populație, având în vedere dobânzile competitive și gradul de risc scăzut al acestora. Și, bineînțeles, investițiile în titluri de stat joacă un rol esențial în finanțarea bugetului statului și în stabilitatea macroeconomică, ceea ce contribuie indirect la dezvoltarea economiei. Aceste împrumuturi acordate de populație Ministerului Finanțelor oferă o sursă stabilă și predictibilă de finanțare statului, reducând într-o anumită măsură dependența de alte surse de finanțare și garantând o mai mare flexibilitate în gestionarea datoriei publice. Cele două programe derulate de Ministerul Finanțelor au avut o evoluție remarcabilă, valoarea totală a emisiunilor ajungând la 31,5 miliarde de lei în 2024, în creștere cu 46% față de anul anterior. Această valoare ocupă o pondere de 12,5% în totalul împrumuturilor contractate de stat anul trecut. Iar anul 2025 se anunță a fi la fel promițător, date fiind recordurile înregistrate la primele emisiuni Tezaur și Fidelis din acest an.

O piață financiară sănătoasă trebuie să ofere investitorilor o gamă variată de opțiuni, de la titluri de stat la acțiuni, obligațiuni și fonduri de investiții. Concurența dintre titlurile de stat Fidelis, care sunt listate la Bursa de Valori București, și alte produse de investiții nu trebuie privită ca un obstacol, ci ca un factor care stimulează dezvoltarea pieței, determinând emitenții și intermediarii să ofere produse atractive, adaptate nevoilor investitorilor. De altfel, fiecare investitor alege în ce vrea să investească, în funcție de disponibilități și de profilul său de risc, însă este foarte important ca acestea să fie tranzacționate pe piețe sigure, reglementate.

Autoritatea de Supraveghere Financiară susține diversificarea oportunităților investiționale și creșterea atractivității pieței de capital prin măsuri ce îmbunătățesc transparența, accesibilitatea și încrederea investitorilor. Este esențial ca titlurile de stat să coexiste armonios cu alte instrumente financiare, astfel încât economia să beneficieze de multiple surse de finanțare, iar investitorii să aibă posibilitatea de a-și construi portofolii echilibrate, în funcție de apetitul lor pentru risc.

Reporter: România cunoaște dezvoltarea unei pături de oameni foarte bogați, așa-numiții HNWI, care investesc în diverse produse de investiții. Cum ar fi atrași aceștia mai mult spre produse reglementate și în beneficiul economiei?

Gabriel Avrămescu: Așa cum am mai spus, este foarte important să cunoști produsul în care investești, care sunt riscurile asumate. Iar atât timp cât activele în care se fac aceste investiții nu sunt reglementate, riscul este unul mare, riscul de a pierde toți banii. Tocmai de aceea ASF derulează în mod continuu ample campanii de informare și programe de educație financiară în cadrul cărora explicăm produsele de investiții, explicăm care sunt riscurile asociate fiecăruia și avertizăm că un produs tranzacționat pe o piață nereglementată poate aduce, implicit, și pierderi foarte mari. Un cadru reglementat, care garantează siguranță și transparență, va contribui nu doar la protecția investitorilor, dar și la dezvoltarea unei economii mai stabile.

 

Interviu publicat in Financial Intelligence, 17.03.2025


  • Facebook


–
Sursa – AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ – www.asfromania.ro

Distribuie acest articol
Facebook Twitter Copiază legătură Imprimare

Ultimele știri

educatie
Informare privind reuniunea Consiliului Educație, Tineret, Cultură și Sport – secțiunea Educație (Bruxelles, 12 mai)
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
Untitled 9@1024x 100 1
Lansarea Ghidului de acțiuni locale pentru Resursa Umană din Sănătate: Cadrele medicale – membri respectați ai comunițății
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Ştiri
educatie
Mesajul ministrului Daniel David cu ocazia zilei de 2 mai – Ziua Națională a Tineretului
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
educatie
Mesajul ministrului Daniel Davis cu ocazia zilei de 2 mai – Ziua Națională a Tineretului
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
educatie
Deschiderea apelului pentru bursele ASEM-DUO Korea
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
supravegheref
Discursul domnului Alexandru Petrescu, Președintele ASF, susținut cu ocazia celebrării Zilei educației financiare în cadrul Forumului educației financiare, organizat pe 11 aprilie 2025 la BNR
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ Ştiri

Cele mai citite

dezvoltare
Cseke Attila: alocăm peste 157,5 milioane lei pentru consolidarea seismică a șapte noi obiective
Comunicate MINISTERUL DEZVOLTĂRII
mai2
Peste 3.600 de evenimente gestionate de angajații MAI în ultimele 24 de ore
Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
mai2
Peste 4.100 de misiuni desfășurate de structurile MAI pentru protecția cetățenilor
Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
dezvoltare
O nouă creșă a fost finalizată în municipiul Târnăveni
Comunicate MINISTERUL DEZVOLTĂRII
Untitled 9@1024x 100 1
Lansarea Ghidului de acțiuni locale pentru Resursa Umană din Sănătate: Cadrele medicale – membri respectați ai comunițății
Comunicate MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
mai2
Peste 3.800 de misiuni desfășurate de structurile MAI pentru protecția cetățenilor
Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

S-ar putea sa-ti placa si...

educatie
MINISTERUL EDUCAŢIEIŞtiri

[Consultare publică] PROIECT: H O T Ă R Â R E de Guvern pentru organizarea și finanțarea Programului Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU)

04/10/2024 207
Untitled 9@1024x 100 1
MINISTERUL SĂNĂTĂȚIIŞtiri

ASIGURAREA ACCESULUI LA SERVICII DE SĂNĂTATE ÎN REGIM AMBULATORIU PENTRU POPULAȚIA DIN REGIUNEA VEST PRIN DOTAREA CU APARATURĂ DE ÎNALTĂ PERFORMANȚĂ

03/10/2024 260
finante
MINISTERUL FINANŢELORŞtiri

Comisia Europeană felicită România pentru rezultatele implementării sistemului național RO e-Factura: „Sunteți fruntași”

01/08/2024 186
Untitled 9@1024x 100 1
MINISTERUL SĂNĂTĂȚIIŞtiri

Consultare publică – Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2024-2030

11/11/2024 217
educatie
MINISTERUL EDUCAŢIEIŞtiri

Profilul și standardele profesionale ale cadrelor didactice

14/11/2024 201
educatie
MINISTERUL EDUCAŢIEIŞtiri

Mesajul Ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, pentru Gala „Profesorul Anului Din Mediul Rural”, desfășurată la Brașov

27/02/2025 212
supravegheref
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂŞtiri

Alexandru Petrescu, Președintele ASF: Provocările legate de finanțarea sustenabilă și „greenwashing“ au fost prioritare pe agenda ASF

13/09/2024 272
finante
MINISTERUL FINANŢELORŞtiri

România suspendă Convenția cu Republica Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital

20/11/2024 221
Afișați mai multe
Oficiale

Oficiale.ro oferă acces la comunicate de presă și anunțuri oficiale emise de instituțiile publice din România, asigurând informarea corectă și transparentă a cetățenilor. Toate informațiile sunt actualizate direct de la surse guvernamentale și alte autorități naționale competente.

  • Politica de confidentialitate
  • -
  • Contact
Copyright © 2024 oficiale.ro
Welcome Back!

Sign in to your account

Nume de utilizator sau Adresa de email
Parola

Ti-ai pierdut parola?