Oficiale
  • Comunicate
  • Ştiri
Notificare
Contact
Font +/-Aa
OficialeOficialeOficiale
  • Comunicate
  • Ştiri
Cautare
  • Comunicate
  • Ştiri

Ultimele știri

educatie

Raportul național privind analiza riscurilor de segregare școlară în sistemul de educație din România, pentru anul școlar 2024 – 2025

MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri 29/01/2026
mai2

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Departamentului pentru Situații de Urgență

Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE 29/01/2026
dezvoltare

Peste 115 milioane de lei pentru lucrări finanțate prin PNRR

Comunicate MINISTERUL DEZVOLTĂRII 29/01/2026

Stai conectat

23.4kUrmaritoriLike
21.1kUrmaritoriFollow
Copyright © 2024 dobrogeaonline.ro
Oficiale > Comunicate > MINISTERUL AFACERILOR INTERNE > Declarația ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu privire la deciziile de modernizare a MAI
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Declarația ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu privire la deciziile de modernizare a MAI

Oficiale
Ultima actualizare: 18/11/2025 11:35
Autor Oficiale 254
Distribuie
Distribuie

0:00

Am semnat astăzi două proiecte de acte normative și două ordine ministeriale privind traficul rutier, unificarea dispeceratelor, noua concepție de pază a Jandarmeriei Române și violența domestică.

Sunt decizii importante, care vor schimba radical monitorizarea traficului rutier și sancționarea indisciplinaților care pun în pericol pietonii și participanții la traficul rutier.

Sunt decizii care vor transforma acțiunea Jandarmeriei de protejare a cetățenilor și comunității.

În sfârșit, dar nu în ultimul rând, decizii pentru a crește eficiența în sancționarea violenței domestice.

*

În primul rând, am semnat proiectul de OUG pentru dezvoltarea ,,Sistemului E – Sigur – Sistem Integrat de Monitorizare Rutieră”.

De la începutul anului 2025 imaginile și informațiile colectate de cele 700 de camere mobile de luat vederi ale Ministerului Afacerilor Interne sunt colectate digital în centre de monitorizare și dispecerate.

Prin această ordonanță de urgență vom extinde colectarea imaginilor prin conectarea progresivă a tuturor camerelor de luat vederi instalate de autoritățile locale și procesarea integrată a tuturor acestor informații, precum și a celor înregistrate de camerele de bord ale participanților la traficul rutier.

Nu, nu este vorba de ,,Big Brother”, ci de un scut digital de protecție și de siguranță, prin care cei care sunt iresponsabili în trafic sunt identificați, sancționați sau scoși din trafic pentru a nu mai pune pe alții în pericol.

Prin Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 99/2025 am creat cadrul legal pentru utilizarea imaginilor autorităților locale la constatarea automată a contravențiilor — o etapă esențială pentru digitalizarea controlului rutier.

Acționăm complementar pe trei linii:

  1. constatarea directă în teren;
  2. monitorizarea automată;
  3. procesarea sesizărilor video transmise de către conducătorii auto.

În plus, pentru prima dată în România, propunem ca un procent din amenzile achitate voluntar să fie direcționat către educația rutieră și mentenanța sistemelor tehnice — în acord cu bunele practici europene.

Acest proiect a fost dezbătut și cu asociația municipiilor, de la care am primit observații pe care le-am inclus, vom implica și Poliția Locală.

Pasul următor va fi utilizarea inteligenței artificiale în monitorizarea traficului rutier, așa cum se întâmplă deja în alte țări europene sau non-europene.

Sistemul E – Sigur va permite observarea imediată a încălcărilor regulilor de trafic, identificarea celor care au făcut-o și sancționarea lor rapidă, fără birocrație și pierdere de timp pentru primării și unitățile de poliție.

Sistemul E – Sigur de Monitorizarea a Traficului Rutier al Ministerului Afacerilor Interne va face imposibilă păcălirea legii și a autorităților legale.

**

În al doilea  rând, astăzi am semnat un ordin ministerial prin care am aprobat și dispus punerea etapizată în aplicare a Noului Sistem de Dispecerate al Ministerului Afacerilor Interne. Acest sistem este în strânsă legătură cu Sistemul E-Sigur de Monitorizare a Traficului Rutier.

În prezent, în sistemul Ministerului Afacerilor Interne funcționează 802 servicii de permanență operate cu aproape 6.000 de posturi, majoritatea la nivel județean.

Noul model prevede realocarea a aproximativ 20% din personal către structurile operative din teren, un sistem unitar de organizare la nivelul MAI, prin care apelul la 112 este transmis direct de la dispeceratul județean de Poliție către echipele de intervenție din teren, procesarea rapidă a datelor și redistribuirea optimă a resurselor.

Deci, munca birocratică va fi preluată de tehnologie, iar polițiștii de birou vor merge acum în stradă lângă cetățean sau în structuri operative care combat diverse tipuri de infracționalitate.

Modernizarea este posibilă prin noile platforme digitale dezvoltate intern de MAI, de ex. aplicațiile iTrack și Geoportal.

Implementarea se va realiza etapizat, la nivelul fiecărei arme, cu proiecte pilot de integrare inter-arme (poliție, jandarmerie, frontieră) la frontiera internă și externă Schengen.

În cadrul acestui proces vom consulta și organizațiile sindicale,  obiectivul rămâne clar: o intervenție MAI mai rapidă, mai interoperabilă, mai eficientă, pentru a crește protecția cetățeanului simultan cu utilizarea mai eficientă a banului public.

****

În al treilea rând, astăzi am semnat un ordin ministerial prin care am aprobat și dispus punerea în aplicare a Noului Concept de Pază al Jandarmeriei Române.

Pe scurt, acest ordin dislocă trupele fixate la pază lângă clădiri, care vor merge acum în patrulare și intervenție mobilă. Clădirile se vor păzi cu tehnologie conectată la centrele de comandă ale Jandarmeriei și intervenția unităților mobile alertate și, dacă beneficiarii doresc, cu pază privată. Iar trupele astfel eliberate de o muncă pasivă și uneori sterilă, vor patrula și interveni mobil atunci când e cazul, pentru a proteja cetățenii și comunitățile.

Astăzi, Jandarmeria Română asigură paza a 1.443 de obiective, cu aproximativ 9.000 de funcții, ceea ce reprezintă 55% din efectivele operative. Peste 80% dintre acestea implică staționarea jandarmului într-un punct fix, ceea ce limitează aria din spațiul spațiul public în care el poate furniza cetățeanului siguanță.

Noua concepție pleacă de la existența noilor tehnologii digitale care permit combinarea acțiunii umane cu mijloacele tehnice în siguranța publică.

Noua concepție reorganizează radical modul de acțiune al Jandarmeriei.

Este modernizat sistemului de protecție prin conectarea tuturor obiectivelor la dispeceratele de monitorizare ale Jandarmeriei — de la 15% la 100%, prin integrarea tehnologiilor avansate de securitate și prin standardizarea procedurilor de alarmare și intervenție.

Dispozitivele de pază se reconfigurează prin reducerea obiectivelor cu post fix de la 1.273 la 252, includerea a aproximativ 1.180 de obiective în aria patrulelor mobile și creșterea protecției inteligente (monitorizare + patrulare) de la 16% la 30%.

Resursele se reorientează, astfel aproximativ 3000 de jandarmi sunt redirecționați din posturile fixe interioare către activitatea din teren, efectivele pentru transporturile speciale cresc de la 439 la aproximativ 800.

Această reorganizare va crește mobilitatea, vizibilitatea și capacitatea de reacție a Jandarmeriei, reducând în același timp cheltuielile pe termen mediu și lung.

Suntem în plin proces de informare și consultare cu instituțiile partenere și cu organizațiile de profil, pentru definitivarea conceptului.

****

Cea de-a patra decizie vizează combaterea violenței domestice.

Am semnat un proiect legislativ care va îmbunătăți Legea nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice.

Proiectul crește protecția victimelor violenței domestice, după analiza recentelor cazuri grave de violență domestică care au demonstrat că încă mai sunt breșe în sistemul polițienesc, dar și cel judiciar.

Statisticile oficiale arată că în ultimii ani polițiștii au salvat nenumărate victime intervenind pentru protejarea lor, dar recentele cazuri cu violență domestică au arătat că încă mai sunt breșe create de aprecieri subiective greșite privind nivelul de intervenție și aplicarea procedurilor.

Pentru a înlătura aceste breșe și a elimina orice posibilitate de apreciere subiectivă tolerantă a polițiștilor și procurorilor, MAI propune introducere unei reguli noi, care prevede expres și explicit faptul că polițiștii care constată încălcarea unui ordin de protecție sau a unui ordin de protecție provizoriu au obligația legală de a prezenta agresorul procurorului competent, imediat după găsirea acestuia, pentru a analiza și dispune cu privire la eventuale măsuri preventive.

Se înlătură astfel orice posibilitate de interpretare greșită a polițistului, el va reține și prezenta imediat procurorului pe oricine încalcă un ordin provizoriu de protecție.

Se consolidează astfel:

  • protecția victimelor,
  • cadrul de intervenție pentru poliție,
  • responsabilitatea instituțională,
  • aplicarea consecventă a legii.

Modificarea întărește instrumentele de protecție și elimină ambiguitățile care, în practică, au întârziat reacția operativă în recentele cazuri.

Sigur, o astfel de modificare trebuie mai întâi dezbătută public și astăzi am urcat pe site acest proiect pentru dezbatere.

De asemenea, el trebuie analizat și de Ministerul Justiției, care este coinițiator pe acest tip de instrument.

În concluzii:

Aceste patru instrumente — două legi și două ordine ministeriale — pe care le-am semnat astăzi, reprezintă un ansamblu coerent de reconfigurări și modernizări ale MAI, fără precedent în ultimii 10 – 20 de ani.

Ele vor crește mobilitatea și prezența forțelor MAI în stradă, lângă cetățean, pentru protecție și siguranță publică.

În același timp, aceste măsuri vor duce la o mai bună și eficientă mobilizare a fondurilor publice și chiar la unele economii.

Sunt schimbări complexe, știu că nu este ușor să le ducem la capăt, dar nu am nicio îndoială ca o vom face.

Am încredere în echipa de conducere a MAI, în specialiștii ministerului, în oamenii din Centrala și Structurile MAI, am încredere în dialogul și cooperarea cu sindicatele, cu celelalte ministere, Prim Ministrul și Parlamentul României.

Și am încredere că cetățenii vor observa eforturile pe care le facem pentru a lucra mai bine pentru ei, pentru a elimina orice neajunsuri mai avem în activitatea MAI și a-i proteja cât mai mult și mai bine, pe ei și frontierele țării.

Continui să cer permanent tuturor structurilor MAI să își ridice nivelul și să ridice nivelul de siguranță publică și protecție a cetățeanului, a comunităților și a Țării.


–
Sursa – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – mai.gov.ro

Distribuie acest articol
Facebook Twitter Copiază legătură Imprimare

Ultimele știri

educatie
Raportul național privind analiza riscurilor de segregare școlară în sistemul de educație din România, pentru anul școlar 2024 – 2025
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
supravegheref
Interviu Sorin MITITELU, Vicepresedinte, ASF
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ Ştiri
supravegheref
Interviu Dan Armeanu, Vicepresedinte, ASF – Fondurile de pensii private au ajuns la o pondere de peste 11% din PIB
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ Ştiri
educatie
Ziua Culturii Naționale 2026
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
educatie
[ACTUALIZARE / 12.01.2026] Apel de selecție pentru cuparea unor posturi de experți externi – în afara organigramei – în cadrul Proiectului ConsEDU
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
educatie
Programele școlare pentru disciplina Limba și literatura română (învățământ liceal): versiuni actualizate
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri

Cele mai citite

dezvoltare
Peste 115 milioane de lei pentru lucrări finanțate prin PNRR
Comunicate MINISTERUL DEZVOLTĂRII
finante
Ministerul Finanțelor publică în Transparență modificarea Codului de Procedură Fiscală pentru aplicarea noilor reguli europene privind cooperarea fiscală
Comunicate MINISTERUL FINANŢELOR
finante
Ministerul Finanțelor publică execuția bugetului general consolidat în 2025: Deficit cash 7,65%, în scădere cu un punct procentual față de anul anterior și investiții publice de 7,2% din PIB
Comunicate MINISTERUL FINANŢELOR
dezvoltare
Ministerul Dezvoltării a decontat peste 75,77 milioane de lei pentru lucrări realizate prin PNRR
Comunicate MINISTERUL DEZVOLTĂRII
mai2
Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Departamentului pentru Situații de Urgență
Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
educatie
28 de licee și-au exprimat intenția de a-și asuma descentralizarea curriculară: s-a încheiat etapa de înscriere în „Programul Național de Pilotare Sistemică a unor planuri-cadru alternative pentru liceu”
Comunicate MINISTERUL EDUCAŢIEI

S-ar putea sa-ti placa si...

mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Percheziții într-un dosar penal de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor

15/02/2025 234
supravegheref
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂComunicate

ASF propune modificarea Regulamentului ASF nr. 3/2013 în vederea prelungirii termenului de depunere, de către CCP.RO, a documentelor suplimentare necesare autorizării.

02/08/2024 361
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Pompierilor

12/09/2025 187
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

22 de persoane au fost salvate de angajații Ministerului Afacerilor Interne în ultimele 24 de ore

29/01/2025 335
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Salvatorii M.A.I. au  acordat asistență medicală de urgență pentru 1.149 de persoane în ultimele 24 de ore

16/11/2024 310
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Efectivele MAI, pregătire să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență din perioada următoare/ Peste 5.100 de evenimente gestionate în ultimele 24 de ore

29/09/2024 340

Autoritatea de Supraveghere Financiară și InfoCons anunță un parteneriat pentru educația financiară a consumatorilor de produse și servicii financiare nebancare

23/03/2025 471
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Polițiștii continuă acțiunile cu efective sporite, în județul Hunedoara, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică

04/10/2024 419
Afișați mai multe
Oficiale

Oficiale.ro oferă acces la comunicate de presă și anunțuri oficiale emise de instituțiile publice din România, asigurând informarea corectă și transparentă a cetățenilor. Toate informațiile sunt actualizate direct de la surse guvernamentale și alte autorități naționale competente.

  • Politica de confidentialitate
  • -
  • Contact
Copyright © 2024 oficiale.ro
Welcome Back!

Sign in to your account

Nume de utilizator sau Adresa de email
Parola

Ti-ai pierdut parola?