Moderatoare:
Fenomenul violenței din școli pare scăpat de sub control. Tot mai agresivi, elevii au ajuns să atace inclusiv în incinta unităților de învățământ, iar în clase, exact ca în răfuielile de stradă între huligani. Numai în anul școlar precedent au avut loc aproape aproape 2000, 1873 mai exact, de cazuri de violență fizică. Dintre acestea, foarte multe au avut loc chiar în interiorul școlii, aproape 1700, iar în 105 situații s-au folosit obiecte periculoase și vorbim aici de cuțite, bâte, răngi sau spray-uri lacrimogene.
Și trebuie să luăm în calcul că amploarea reală a fenomenului este mult mai mare pentru că, nu au fost aici adunate, evident, cazurile care nu au fost raportate, pentru că au fost aplanate de cadrele didactice. Pe de altă parte, avem o altă problemă majoră în școli, consumul de droguri.
10 % dintre liceenii din București, adică unul din 10 copii, recunoaște că a luat cel puțin o dată o substanță interzisă, iar jumătate dintre adolescenți recunosc că își pot procura drogurile chiar din zona școlii, din interior sau din proximitate. Și mai grav de atât, vârsta debutului în consumul de droguri a ajuns până la 9 ani, în timp ce în urmă cu câțiva ani era de 13 ani. Așadar, tot mai mulți copii care ajung să consume substanțe interzise.
Iar când vine vorba de tipul de substanțe, 7 % spun că au consumat canabis, 4 % amfetamine, iar 3 % droguri extrem de puternice din categoria celor de mare risc, respectiv cocaină. Foarte accesibile au devenit în ultima vreme medicamentele psihoactive, somniferele, astfel că 4 % dintre copii recunosc că au luat astfel de medicamente, în condițiile în care au și prețuri foarte mici, tocmai de aceea sunt și accesibile. De asemenea, foarte mare și consumul de pouch-uri cu nicotină, care de asemenea pot fi foarte periculoase, în special pentru copii.
Apar probleme de comportament pe fondul consumului de droguri, evident, dar și probleme de sănătate mintală. Un raport Salvați Copiii arată că 60% dintre preadolescenți și adolescenți care au fost consiliați prezentau probleme severe de sănătate mintală, iar 50 % dintre copii spun că au fost în școli victime ale agresiunii verbale. Iar de aici este doar un pas până la agresiunea fizică.
O altă problemă este și în mediul online. Jumătate dintre copii spun că au fost victime ale cyber bullyingului. De asemenea, foarte multă agresivitate, în special pe rețelele de socializare, frecventate de copii. Totodată, apare un fenomen interesant în mediul rural, unde aproape toți copiii spun că au fost victime ale bullyingului. Procentul este uriaș, de 90 %. Și când vorbim de mediul rural, nu putem să nu ne gândim la crima care a avut loc în județul Timiș.
Discutăm mai departe acest subiect și analizăm datele cu comisarul-șef Alexandru Leuțu, șeful Direcției de Siguranță Școlară. Vă mulțumesc pentru prezență!
Cifrele, ce-i drept sunt mari, ceva mai mici decât în anii precedenți, însă nu pe măsura așteptărilor. Categoric am dori să nu mai vedem astfel de procente, să vedem 0%, dacă s-ar putea. Ce faceți în acest sens?
Cms.-șef Alexandru Leuțu, director Direcția Siguranță Școlară din MAI (invitat in studio):
Aș vrea să pornim de la cifre, dacă tot am tot le-am pomenit, și să precizez că în anul școlar 2024-2025 am înregistrat o scădere de 27 % a faptelor înregistrate în mediul școlar sau în zona adiacentă acestora, comparativ cu anul școlar anterior. Iar în ceea ce privește faptele de bullying, avem o scădere de 36%. E clar că sunt niște date și niște repere statistice pentru noi, care ne ajută să ne conturăm direcțiile de acțiune și să vedem dacă ce am implementat până în prezent are sau nu un efect.
Campania care a debutat în anul 2024, Tăcerea este tot violență, vocea ta este soluția, a continuat și în anul școlar actual prin proiectul Scoate violența școlară din anonimat, prin care dorim să creăm la nivel de societate această nevoie de a avea un spațiu școlar în siguranță, de a conștientiza foarte mult în ceea ce privește necesitatea adulților de a semnala, dar și a copiilor de a semnala aceste fapte care se întâmplă în mediul școlar, dar și în afara acestuia, pentru a crea în jurul copilului un cerc de siguranță din partea autorităților comunității locale, dar și a instituțiilor statului.
Moderatoare:
40 % dintre elevii din București spun însă că văd aceste campanii de-a dreptul inutile. Totuși, au efect campaniile? Nu ar trebui să vedem mai multe patrule, poate în zona școlilor? Pentru că mulți părinți spun că, deși le fac educație acasă, deși au parte de astfel de campanii de informare, de prevenție, la școală, în momentul în care ieși din școală și drogurile sunt accesibile, tentația este foarte mare.
Cms.-șef Alexandru Leuțu, director Direcția Siguranță Școlară din MAI (invitat in studio):
Avem prezență polițienească sau a instituțiilor noastre, atât în școală. Numai anul trecut școlar am avut undeva la peste 96.000 de activități la clasă cu copiii, având ca beneficiar undeva peste 3.000.000 de elevi. Dintr-un studiu pe care l-am făcut împreună cu Ministerul Educației, încercând să vedem dacă aceste activități ale noastre au un efect pozitiv asupra elevilor, 70 % dintre ei au spus că sunt benefice și că apreciază activitatea noastră. Deci, din acest punct de vedere, spunem așa că ne atingem scopul.
E drept că dacă vii și spui de mai multe ori același lucru, s-ar putea la un moment dat să pari plictisitor, dar, după cum știm, repetiția este mama învățăturii și cu cât spunem mai mult și noi, ca și instituții ale statului, dar și profesorii și părinții acasă, la ce ar trebui să țină cont un copil, la ce ar trebui să vadă, riscuri sau vulnerabilități în ceea ce privește siguranța lui. Eu cred că doar în felul acesta putem să avem rezultatele pe care ni le dorim.
Moderatoare:
În ceea ce privește patrulele din zona școlilor, știu că interveniți inclusiv cu câini care pot să depisteze substanțele interzise. Au fost situații în care s-au depistat dealeri de droguri în apropierea unităților de învățământ?
Cms.-șef Alexandru Leuțu, director Direcția Siguranță Școlară din MAI (invitat in studio):
Am avut și avem în continuare acțiuni în perimetrul unităților de învățământ, în jurul acestora. De altfel, unitățile de învățământ sunt prinse pe itinerariile de patrulare pentru pentru patrule de ordine și siguranță publică. De anul acesta școlar avem și un registru electronic cu privire la prezența structurilor de poliție în proximitatea unităților de învățământ, atât în incinta acestora, dar cât și în perimetrul lor, tocmai pentru a avea o evidență mult mai mult mai clară, acolo unde am ajuns și acolo unde trebuie să ajungem, și din perspectiva faptelor care se întâmplă în jurul acestor unități de învățământ, pentru a concentra aceste structuri ale ale Poliției acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.
Moderatoare:
Mă mai uit la aceste cifre: 50 % dintre copii spun că au fost victime ale cyber-bullingului, atacuri în mediul online. Sunteți prezenți pe rețelele de socializare, care sunt atât de folosite de copii?
Cms.-șef Alexandru Leuțu, director Direcția Siguranță Școlară din MAI (invitat in studio):
Suntem prezenți. Tot ce semnalăm că este un conținut care nu este adecvat, luăm măsuri împreună cu structurile abilitate. Într-adevăr, mediul online, astăzi, la momentul la care discutăm, este mult mai prezent în viața copiilor noștri. Aici sunt mai multe discuții, fie permisivitatea pe care o au din partea părinților, accesul la aceste aplicații, dar și la dispozitivele care permit accesul la internet. Responsabilitatea este, să spunem așa, comună, atât a noastră ca instituțiile statului, să luăm măsuri atunci când semnalăm astfel de incidente, dar pe de altă parte există și o responsabilitate a părinților, când le cumpără aceste dispozitive, când le permite accesul la diverse aplicații și nu au control parental suficient de bun.
Trebuie să înțelegem că tehnologia este foarte bună în viața noastră. Nu trebuie să o arătăm cu degetul, dar trebuie folosit pentru fiecare vârstă adecvat, cu conținutul adecvat. Așa cum alcoolul este interzis, așa cum țigările sunt interzise, cred că și tehnologia trebuie limitată de către părinți sau tutorii copiilor la nevoia lor de a cunoaște și de a se informa.
Moderataore:
Vă mulțumesc foarte mult pentru prezență! Vă urez mult succes în continuare și să vă bucurați și de sprijinul școlii, de sprijinul părinților, pentru că până la urmă totul pornește din familie.
–
Sursa – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – mai.gov.ro