Astăzi, la Murfatlar, ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a vizitat cele 12 locuințe nZEB plus pentru tineri, a căror construcție a fost finalizată și finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin Componenta 10 – Fondul local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Locuințele au un consum de energie redus, care provine din surse regenerabile, și sunt dotate cu sisteme inteligente pentru managementul rețelelor de climă, termoficare și iluminat. De asemenea, anvelopa clădirii este foarte bine izolată termic.
”Prin această componentă din PNRR, Ministerul Dezvoltării construiește locuințe pentru tineri și specialiști din sănătate și învățământ, eficiente din punct de vedere energetic. Venim, astfel, în sprijinul tinerilor, în vederea diminuării supraaglomerării locative, a integrării socio-profesionale și a dezvoltării personale”, a precizat ministrul.
Valoarea proiectului asigurată prin PNRR este de 4,29 milioane de lei.
Tot la Murfatlar, ministrul Cseke Attila a inaugurat cea de-a doua creșă construită în județul Constanța, prin Programul guvernamental de construire de creșe ”Sfânta Ana”, coordonat de Ministerul Dezvoltării, după cea din Hârșova, inaugurată în luna ianuarie.
Creșa va găzdui 40 de copii și dispune de spații și facilități moderne pentru activitățile educaționale și pentru cele administrative, este dotată cu panouri solare și fotovoltaice, sisteme de efracție, control acces și supraveghere video și este certificată nZEB (near Zero Energy Building), având un consum energetic eficient, care provine din surse regenerabile.
”Prin inaugurarea acestei creșe, programul derulat de Ministerul Dezvoltării a ajuns la un total de 54 de unități școlare pentru antepreșcolari finalizate și la 3.340 de locuri nou-create pentru copiii din întreaga țară”, a subliniat ministrul Cseke Attila.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a finanțat construcția acestui obiectiv cu 12,6 milioane de lei.
Publicat: 26/02/2026
–
Sursa – MINISTERUL DEZVOLTĂRII – www.mdlpa.ro
Au fost finalizate primele 12 locuințe nZEB plus pentru tineri, cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin PNRR
0:00
Distribuie acest articol