Oficiale
  • Comunicate
  • Ştiri
Notificare
Contact
Font +/-Aa
OficialeOficialeOficiale
  • Comunicate
  • Ştiri
Cautare
  • Comunicate
  • Ştiri

Ultimele știri

educatie

Ministerul Educației și Cercetării prioritizează măsurile de răspuns la datele din Raportul ESPAD privind consumul de alcool și alte droguri

Comunicate MINISTERUL EDUCAŢIEI 26/10/2025
educatie

Ministerul Educației și Cercetării: Înscrierile pentru programul „Matematică Remedial” sunt deschise până vineri, 31 octombrie 2025 / Să învingem împreună analfabetismul funcțional

Comunicate MINISTERUL EDUCAŢIEI 26/10/2025
mai2

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu prilejul Zilei Armatei României – 25 octombrie 2025

Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE 25/10/2025

Stai conectat

23.4kUrmaritoriLike
21.1kUrmaritoriFollow
Copyright © 2024 dobrogeaonline.ro
Oficiale > Comunicate > MINISTERUL AFACERILOR INTERNE > Declarație de presă a secretarului de stat, chestor general de poliție Bogdan Despescu, cu ocazia lansării proiectului „Siguranță în Trafic”
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Declarație de presă a secretarului de stat, chestor general de poliție Bogdan Despescu, cu ocazia lansării proiectului „Siguranță în Trafic”

Oficiale
Ultima actualizare: 14/10/2025 10:40
Autor Oficiale 197
Distribuie
Distribuie

0:00

Secretar de stat, chestor general de poliție Bogdan DESPESCU:

Vă mulțumesc că sunteți astăzi alături de noi, când lansăm proiectul  „Siguranță în Trafic”, un proiect amplu, născut din nevoia de a răspunde concret și modern provocărilor din domeniul rutier.

Activitatea de astăzi face parte din amplul proces de analiză și consultare inter-instituțională, demarat în vederea reconfigurării structurale și funcționale a sistemului instituțional, anunțat de ministrul afacerilor Interne, domnul Cătălin PREDOIU, în data de 29 septembrie.

Una dintre liniile de intervenție anunțate se referă la programul de siguranță al traficului rutier ”e-SIGUR”, care este parte din ”SIGURANȚĂ ÎN TRAFIC”.

Din punct de vedere statistic, în continuare, România înregistrează cel mai redus nivel de siguranță rutieră din Uniunea Europeană, chiar dacă înregistrăm scăderi, de la o perioadă la alta, a numărului de morți și răniți grav, în accidente rutiere.

Cu toate acestea, numărul celor care își pierd viața pe șoselele României ne obligă să implementăm în continuare noi măsuri, menite a crește rapid și semnificativ gradul de siguranță rutieră.

Numai în anul 2024, am înregistrat 1.478 de persoane decedate și 3.245 de persoane rănite grav.

Anul acesta, sunt înregistrate  940 de persoane decedate (-145, -13,3%) și  2.352 de persoane rănite grav (-81, -3,3%).

Aceste tragedii, de la nivelul fiecărei familii, sunt însoțite și de importante costuri sociale. Pe baza unui mecanism de calcul european, Autoritatea Rutieră Română a făcut public costul social mediu al fiecărui accident.

Cu privire la statistică, aș face o mică paranteză. Și anul trecut, și anul acesta, activitatea structurilor de poliție rutieră, privind  combaterea cauzelor accidentelor rutiere  a fost una intensă.

Spre exemplu, anul trecut, au fost depistați în trafic peste 38.000 de conducători auto, după ce au consumat alcool, fiind constatate 26.000 de contravenții și 12.000 de infracțiuni.

În primele 9 luni ale acestui an, au fost depistați 17.000 conducători auto după ce au consumat alcool, fiind constatate 9.000 de contravenții și 8.000 de infracțiuni.

Cred că suntem de acord cu toții, când afirm că siguranța rutieră impune acțiunea coordonată a mai multor instituții și parteneriat între stat și participanții la trafic.

Plecând de la faptul că indisciplina este un factor esențial al gradului de risc rutier, MAI și-a îndreptat atenția în ultimii ani spre adoptarea unor măsuri de îmbunătățire a comportamentului participanților la trafic, atât prin instrumente coercitive cât și prin proiecte de educație rutieră.

Astfel, vă propunem un pachet de măsuri care aduce împreună tehnologia, legislația actualizată și colaborarea instituțională – totul cu un scop clar: drumuri mai sigure și servicii publice mai simple pentru cetățeni.

Acest proiect, dezvoltat de Ministerul Afacerilor Interne prin Poliția Română vine să susțină un efort național de responsabilizare, educație, prevenire și digitalizare.

”Siguranță în Trafic” este parte a sistemul național de monitorizare a traficului rutier introdus de Poliția Română la începutul anului 2025, pentru a reduce accidentele și a identifica șoferii care nu respectă regulile de circulație.

„Siguranța în Trafic” este răspunsul nostru la două nevoi reale:

  1. Să facem drumurile mai sigure, prin reguli clare și aplicate corect;
  2. Să oferim servicii accesibile, digitale, fără birocrație, la un click distanță.

Fiecare măsură pe care o implementăm, oricât de simplă ar părea, are un impact real asupra siguranței tuturor participanților la trafic. De la îmbunătățirea vizibilității indicatoarelor rutiere și crearea unor condiții mai bune pentru pietoni, până la utilizarea tehnologiilor avansate, care previn accidentele, fiecare pas contează.

Este un proiect gândit pentru oameni – pentru cei care își doresc să se simtă în siguranță pe drumuri și să interacționeze mai ușor cu instituțiile statului, dar și pentru cei care lucrează zilnic, pentru ca noi toți să ajungem în siguranță la cei dragi.

În prezent, Poliția acționează pe 3 componente de combatere– cea de constatare directă, prin polițiștii din teren, cea de monitorizare a traficului prin cele 700 de camere mobile ale Poliției, asociate conceptului eSIGUR, precum și procesarea abaterilor semnalate de participanții la trafic.

Reamintesc că Sistemul e-SIGUR este operațional începând cu 01.01.2025 și are o complexitate deosebită, iar realitatea din teren impune mai multe intervenții de integrare a infrastructurii administrației publice locale, a CNAIR, precum și a altor componente ale MAI.

🔍 Ce aduce nou proiectul „Siguranța în Trafic”?

📌 Creăm premisele integrării în sistemul eSIGUR a camerelor administrației publice locale și CNAIR și pentru procesarea unui volum masiv de date.

Pentru aceasta, avem nevoie de reguli noi, fapt pentru care propunem simplificarea procedurii de comunicare cu proprietarii și conducătorii de vehicule, ceea ce va conduce la o reducere a costurilor suportate de contribuabil și degrevarea polițiștilor rutieri de sarcini administrative.

Astfel, polițiștii vor acționa mai mult timp în teren, în sprijinul participanților la trafic, pentru eliminarea pericolelor din trafic, care nu pot fi constatate cu mijloace automatizate, precum consumul de alcool sau droguri.

📌 De asemenea, propunem reguli mai clare, o legislație actualizată, responsabilitate clară pentru utilizatorii și deținătorii de vehicule.

  • Introducem conceptul de viteză medie.

Acest concept se realizează prin determinarea vitezei medii de deplasare pe un sector de drum în mai multe state membre ale Uniunii Europene, precum Austria, Țările de Jos, Spania, Bulgaria, chiar la începutul lunii septembrie;

  • Introducem un mecanism simplificat de constatare a sancțiunilor, atunci când proprietarul vehiculului este și conducătorul obișnuit al acestuia. În această situație, proprietarul va primi în mod direct procesul verbal, iar în cazul în care confirmă că el a condus autovehiculul, procesul verbal se consideră comunicat, fără a mai derula alte proceduri.

În cazul în care proprietarul nu este cel care a condus autovehiculul, are posibilitatea să indice conducătorul auto, situație în care procesul verbal este nul de drept, fără alte formalități;

  • În ceea ce privește permisele de conducere, adaptăm valabilitatea acestora în funcție de evaluările medicale și readucem în atenția conducătorilor auto importanța respectării codurilor de restricții.

Totodată, adaptăm anumite mecanisme în funcție de specificul și nevoile administrației publice locale și a comunităților deservite :

  • Simplificăm procedura de atragere a răspunderii în cazurile de oprire sau parcare neregulamentară, în sensul că sancțiunea va fi aplicată direct proprietarului, atunci când conducătorul auto nu este la vehicul, eliminând și punctele de penalizare din prezent. Pentru aceste abateri, simplificăm și comunicarea procesului verbal, prin lipirea unui autocolant pe parbriz.
  • Creăm un cadru flexibil, adaptat nevoii fiecărei comunități în parte, pentru circulația pe benzile dedicate transportului public. Astfel, autoritatea publică locală poate decide categoriile de vehicule care pot circula, anumite intervale de timp și alte aspecte specifice.

Pe aceste două ultime componente, vom colabora cu polițiile locale pentru o mai bună organizare a traficului.

Precizez că acest proiect a fost transmis deja Asociației Municipiilor din România, căreia îi mulțumim pentru deschiderea manifestată și încrederea în găsirea celor mai bune soluții pentru comunități.

📌 Un alt palier al proiectului “Siguranța în trafic” este reprezentat de digitalizare și de accesul facil al cetățeanului la serviciile în materie de înmatriculare și permis de conducere. Astfel:

  • Cererile, notificările și actele privind permisul de conducere vor putea fi transmise și primite online, în condiții de siguranță; (ex. cererile de reducere a perioadei de suspendare). Platforma HUB va permite și transmiterea de notificări către cei înrolați, prin SMS, e-mail, notificări în aplicație, prin care se va realiza o informare rapidă a beneficiarilor.
  • Comunicarea cu Poliția Română devine mai simplă și eficientă – Exemple:

1) la solicitarea polițistului, documentele se pot prezenta digital prin HUB.

2) un alt exemplu este posibilitatea de accesare online a fotografiilor ce surprind fapta contravențională.

3) propunem și eliminarea deplasării conducătorilor auto la sediul poliției pentru a preda fizic permisul de conducere, în situația în care, prin intermediul platformei HUB, confirmă că a luat la cunoștință de perioada în care nu mai au dreptul de a conduce, ceea ce echivalează cu o “predare virtuală” a permisului.

 

  • Platforma HUB va permite cetățenilor să declare unele accidente de circulație (cele fără victime) și să primească autorizații de reparație ( declararea accidentelor doar cu pagube materiale se poate face în 24 de ore direct în platformă, iar autorizația de reparație se eliberează electronic).

Totodată, lansăm invitația către asigurători și conducători auto de a formula propuneri privind gestionarea în România a accidentelor fără victime, atunci când nu există o înțelegere amiabilă. De exemplu – prin intermediul societăților de asigurări, fără a se mai deplasa și la sediul poliției rutiere, cum este în prezent.

  • În același context, pentru a veni în întâmpinarea persoanelor aflate în decalaj digital (determinat de lipsa accesului la echipamente sau de orice alt motiv privind utilizarea), în vederea facilitării accesului la serviciile electronice și la căile de comunicare electronică, Ministerul Afacerilor Interne va crea mecanisme și instrumente adecvate, pentru accesarea platformelor informatice, inclusiv asistență pentru persoanele care solicită acest lucru.
  • Deși vor avea la dispoziție mijloace facile de comunicare online, cei care doresc în continuare proceduri de comunicare prin poștă sau de afișare la domiciliu, aspecte ce necesită resurse umane, de timp și financiare, bineînțeles că vor fi în situația de a suporta costurile aferente.

Pentru prima dată, propunem un mecanism de finanțare a educației rutiere, ca parte a siguranței rutiere, precum și a sistemelor inteligente de trafic

  • Fondurile obținute din plata voluntară, benevolă a amenzilor se vor colecta într-un cont unic și vor fi direcționate către educație rutieră, sisteme inteligente de trafic și măsuri de prevenire, în funcție de zona unde a fost comisă abaterea.

Cu sprijinul Ministerului Finanțelor, sumele colectate se vor distribui, în cote procentuale, către Ministerul Educației, bugete locale, CNAIR și MAI, în funcție de categoria de drum pe care s-a produs fapta. Procentele vor rezulta în urma dezbaterilor ce vor urma.

Fondurile direcționate către MAI urmează a finanța sisteme de detecție, dispecerate de monitorizare, centre de management al traficului și Platforma HUB, iar cele către Ministerul Educației vor susține educația rutieră, inclusiv granturi pentru proiecte locale.

Doamnelor și domnilor,

Ne dorim să utilizăm tehnologii moderne pentru a analiza și preveni comportamentele de risc în trafic.

De asemenea, să colaborăm cu lideri în domeniul datelor de trafic, pentru a identifica și monitoriza zonele cu risc crescut, optimizând astfel intervențiile preventive.

Propunem implementarea unor soluții, care permit monitorizarea în timp real a traficului și gestionarea eficientă a situațiilor critice, pentru a preveni accidentele.

Acest proiect este despre siguranța fiecăruia dintre noi, despre încredere, despre transparență și despre cum putem construi, împreună, un sistem rutier modern, eficient și uman.

Ne dorim ca „Siguranța în Trafic” să devină un exemplu de colaborare între autorități, cetățeni și mediul privat, cu rezultate concrete: vieți salvate, timp câștigat, încredere recâștigată.

Proiectul de act normativ va fi lansat în dezbatere publică, pentru ca fiecare voce – fie că este a unui participant la trafic, a unui expert sau a unei autorități centrale sau locale – să poată contribui la un sistem mai bun.

Propunerile care v-au fost prezentate astăzi sunt teme de dezbatere publică și nu sunt aspecte definitive. 

Ne dorim, prin dialog, să găsim cele mai bune soluții și suntem deschiși, pentru a primi completări, observații sau alte propuneri, în sensul reducerii riscului rutier.

Știu că în spațiul public, au existat opinii privind presupuse întârzieri, însă este nevoie și de o completare legislativă, dar mai ales de alocarea resursei financiare.

Însă, vă reamintesc că, la nivelul MAI, s-a demarat deja:

  • extinderea rețelei de monitorizare video și radar,
  • modernizarea echipamentelor Poliției Rutiere,
  • interconectarea bazelor de date pentru sancționarea automată a contravențiilor,
  • intensificarea acțiunilor operative de control în trafic.

 

De asemenea, dispeceratele și infrastructura tehnică din teritoriu au fost inițial dezvoltate neuniform, pe structuri disparate, ceea ce a impus integrarea lor într-un sistem național unitar. Acest proces complex presupune standardizare, interoperabilitate și securizarea fluxurilor de date.

Totodată, la nivelul Poliției Române a fost operaționalizat Centrul de monitorizare automată a traficului rutier, care are ca și atribuție principală procesarea constatărilor cu sisteme automate a abaterilor la normele rutiere, proces derulat în cadrul e-SIGUR, program despre care v-am făcut vorbire mai sus.

Așa cum am mai declarat anterior, actualul mod de procesare al detecțiilor și de comunicare cu proprietarul și cu conducătorul auto este unul greoi, care necesită importante resurse umane și de timp, fapt pentru care prin propunerile pe  care astăzi le-am supus dezbaterii, urmărim simplificarea procedurilor și adaptarea acestora la procesarea automatizată, astfel încât cu o resursă umană redusă numeric să fie gestionat un volum ridicat detecții.

Iar în acest sens, avem propuneri concrete așa cum am anunțat, de exemplu alocarea unui procent din valoarea amenzilor plătite benevol pentru educație rutieră și gestionarea sistemelor de detecție.

Vă mulțumesc pentru încredere și vă asigur că vom continua să lucrăm cu seriozitate și deschidere, pentru a transforma acest proiect în realitate. Obiectivul nostru este clar: aplicarea legii pentru un trafic sigur și civilizat, în care viețile oamenilor să nu mai depindă de neglijență sau indisciplină.

„Siguranța în Trafic” este despre noi, despre familiile noastre, despre comunitatea noastră. Împreună, putem face drumurile mai sigure!

Vă mulțumesc!


–
Sursa – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – mai.gov.ro

Distribuie acest articol
Facebook Twitter Copiază legătură Imprimare

Ultimele știri

educatie
EU Code Week 2025 (informare & formule de implicare)
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
Untitled 9@1024x 100 1
INFORMARE PROGRAMUL ANUAL DE LUCRU EU4HEALTH 2025
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Ştiri
educatie
Anunț privind organizarea de către CCD București, CCD Buzău, CCD Cluj și CCD Olt a concursului de ocupare a unor posturi de expert formator în cadrul proiectului PEO „Reglementări noi pentru un curriculum relevant și educație deschisă – RECRED”
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
finante
Apel pentru depunerea de expresii de interes privind investiții în Ucraina
MINISTERUL FINANŢELOR Ştiri
educatie
[Consultare publică] Proiect: ORDIN privind aprobarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal (minorități, învățământ special, intensiv/bilingv și informatică) – frecvență zi, respectiv învățământul liceal cu frecvență seral/frecvență redusă
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
educatie
Anunț privind scoaterea la concurs a unor posturi de expert în cadrul proiectului PEO „Reglementări noi pentru un curriculum relevant și educație deschisă – RECRED” Cod SMIS: 32102
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri

Cele mai citite

dezvoltare
ANL a recepţionat 18 locuinţe pentru tineri în orașul Breaza
Comunicate MINISTERUL DEZVOLTĂRII
mai2
Întâlnirea conducerii Ministerului Afacerilor Interne cu reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative din MAI
Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
finante
România a obținut acordul Comisiei Europene pentru înlocuirea jalonului din PNRR privind reducerea GAP-ului de TVA și a evitat o pierdere de până la 1 miliard de euro din granturi, în 2026
Comunicate MINISTERUL FINANŢELOR
mai2
Invitație de presă
Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
mai2
Vicepremierul, ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu o delegație a Camerei de Comerț și Industrie România–Turcia, condusă de domnul Tamer Atalay
Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
supravegheref
Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ Comunicate

S-ar putea sa-ti placa si...

mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Percheziții într-un dosar penal de evaziune fiscală

14/02/2025 269
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

40 de colete cu articole pirotehnice, cântărind peste o tonă, indisponibilizate de polițiști

12/12/2024 248
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc

17/10/2024 223
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității

16/02/2025 310
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Misiunile pompierilor în ultimele 24 de ore

01/10/2024 336
justitie
ComunicateMINISTERUL JUSTIȚIEI

Întrevederea Ministrului Justiției, domnul Radu Marinescu, cu Ambasadorul Republicii Italiene în România, E.S. domnul Alfredo Maria Durante Mangoni, București, 19 februarie 2025

19/02/2025 265
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Aproximativ 500 de conducători auto au fost scoși din trafic pentru că reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți participanți

20/11/2024 274
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Precizare

16/05/2025 163
Afișați mai multe
Oficiale

Oficiale.ro oferă acces la comunicate de presă și anunțuri oficiale emise de instituțiile publice din România, asigurând informarea corectă și transparentă a cetățenilor. Toate informațiile sunt actualizate direct de la surse guvernamentale și alte autorități naționale competente.

  • Politica de confidentialitate
  • -
  • Contact
Copyright © 2024 oficiale.ro
Welcome Back!

Sign in to your account

Nume de utilizator sau Adresa de email
Parola

Ti-ai pierdut parola?