Oficiale
  • Comunicate
  • Ştiri
Notificare
Contact
Font +/-Aa
OficialeOficialeOficiale
  • Comunicate
  • Ştiri
Cautare
  • Comunicate
  • Ştiri

Ultimele știri

finante

FIDELIS VI din 2025: în premieră, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat și în euro

Comunicate MINISTERUL FINANŢELOR 30/06/2025
dezvoltare

Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a virat peste 11,8 milioane lei pentru investiții finanțate prin PNRR

Comunicate MINISTERUL DEZVOLTĂRII 30/06/2025
Untitled 9@1024x 100 1

ANUNT DE CONSULTARE PUBLICA

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Ştiri 30/06/2025

Stai conectat

23.4kUrmaritoriLike
21.1kUrmaritoriFollow
Copyright © 2024 dobrogeaonline.ro
Oficiale > Comunicate > MINISTERUL AFACERILOR INTERNE > Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu Ihor Klymenko, ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu Ihor Klymenko, ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei

Oficiale
Ultima actualizare: 19/10/2024 09:35
Autor Oficiale 230
Distribuie
Distribuie

0:00

În data de 18 octombrie 2024, la sediul MAI, a avut loc întâlnirea de lucru între Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, și omologul său ucrainean, Ihor Klymenko.

Vizita de lucru a unui ministru al Afacerilor Interne din Ucraina, prima în România după mai mult de 20 de ani, s-a desfășurat la împlinirea unui an de la un alt moment marcant al relației bilaterale dintre România și Ucraina, respectiv prima ședință comună a celor două Guverne.

Discuțiile se înscriu în direcția politică deschisă prin Declarația din 10.10.2023 semnată de președinții Iohannis și Zelenski privind progresul relațiilor dintre cele două țări către un parteneriat strategic și constituie o continuare firească a aspectelor stabilite prin Declarația comună a Prim-Miniștrilor României și Ucrainei din 18 octombrie 2024 și prin Acordul de cooperare în domeniul securității, (Washington, 10 iulie 2024) și au urmărit consolidarea colaborării în domenii cheie de interes reciproc precum combaterea traficului de persoane, droguri și arme, a migrației ilegale, cooperare polițienească, schimburi de informații și experiență pentru creșterea nivelului de siguranță publică generală în contextul războiului din Ucraina, intervenția în situațiile de urgență, circulația persoanelor și a mijloacelor de transport peste frontieră.

La debutul discuțiilor, ministrul Klymenko a transmis mulțumiri României pentru sprijinul substanțial acordat încă din prima zi a războiului și aprecieri față de eforturile MAI de a acorda asistență umanitară de urgență milioanelor de ucraineni care au trecut granița pentru a se refugia din calea acestuia.

Demnitarii au trecut în revistă stadiul actual al relațiilor bilaterale în domeniul afacerilor interne, cu accent pe cooperarea la frontieră, cooperarea polițienească, și situații de urgență, combaterea traficului de persoane, droguri și arme și a crimei organizate, fiind consimțită importanța consolidării cooperării prin proiecte și acțiuni comune țintite către zonele de risc.

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne român a evidențiat că prevenirea și combaterea criminalității organizate transfrontaliere reprezintă o prioritate a MAI. Riscurile crescute generate de traficul de migranți, traficul de persoane, traficul ilicit de arme de foc, traficul de droguri, terorism și alte infracțiuni grave, necesită o coordonare și o cooperare operațională strânse. Partenerul de discuție a transmis asigurări că aceste aspecte se află și în atenția MAI ucrainean.

În continuare, ministrul Predoiu a prezentat pe scurt demersurile întreprinse de România pentru creșterea conectivității și facilitarea tranzitului la frontiera comună România-Ucraina, cu asigurarea măsurilor de securitate corespunzătoare. Acestea aduc o contribuție semnificativă la asigurarea rezilienței economice a statului ucrainean și reduc efectele războiului asupra securității alimentare globale.

A fost punctat și dialogul consistent, la toate nivelurile, între structurile celor două Ministere, precum și perspectivele intensificării acestuia în următoarea perioadă. Un exemplu în acest sens, este reprezentat de consolidarea cadrului juridic bilateral de cooperare prin semnarea, cu ocazia vizitei, a Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor situațiilor de urgență.

În actualul context, Acordul vine și mai mult în sprijinul autorităților ucrainene întrucât va permite trimiterea în Ucraina, la solicitarea acesteia, a unor echipe de acordare a ajutorului, a echipamentelor necesare, precum și desfășurarea oricăror tipuri de acțiuni de răspuns, transferarul de expertiză, realizarea de operațiuni de căutare și salvare, care au ca scop salvarea de vieți omenești, protejarea sănătății publice, limitarea pagubelor materiale și a valorilor culturale.

Cei doi miniștri au discutat și despre ajutorul acordat structural de România refugiaților ucraineni, în contextul în care, de la începutul războiului, prin țara noastră au tranzitat fără incidente peste 10 milioane de cetățeni ucraineni, din care peste 82 de mii au rămas pe teritoriul român, 146 au cerut azil și peste 100 de mii au solicitat diverse forme de protecție internaționale, formalități executate de instituțiile MAI cu succes și fără incidente.

În cadrul întrevederii, ministrul român a evidențiat faptul că în perspectivă, după încheierea războiului, România trebuie și are capacitatea să joace un rol important în procesul de reconstrucție al Ucrainei, prin investiții și organizarea de centre de suport logistic în apropierea frontierelor pentru operațiunile de reconstrucție din Ucraina, poziția țării noastre fiind strategic avantajoasă din acest punct de vedere.

La încheierea discuțiilor în plenul delegațiilor, cei doi miniștri au semnat importantul Acord privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării și înlăturării efectelor situațiilor de urgență. Prin acest document s-a creat cadrul juridic bilateral necesar pentru ca România și Ucraina să își acorde ajutor reciproc, la cerere, în cazul iminenţei /producerii unei situații de urgență. Acordul vine și mai mult în sprijinul autorităților ucrainene întrucât va permite trimiterea în Ucraina, la solicitarea acesteia, a unor echipe de acordare a ajutorului, a echipamentelor necesare, precum și desfășurarea oricăror tipuri de acțiuni de răspuns, transferarea de expertiză,  realizarea de operațiuni de căutare și salvare, care au ca scop salvarea de vieți omenești, protejarea sănătății publice, limitarea pagubelor materiale și a valorilor culturale.

La finalul întrevederii, cei doi miniștrii au avut o ședință tête-à-tête de aproximativ 15 minute, în care au discutat aspecte care țin de competența celor două ministere.

Întâlnirea de lucru s-a încheiat cu un prânz oficial oferit de ministrul român.

Cei doi miniștri au convenit continuarea cooperării și a dialogului.

La întâlnirea de lucru și prânzul oficial, delegația ministerială română a fost compusă din Beatrice Drăghiciu, consilier de stat în cabinetul guvernamental al viceprim-ministrului, Bogdan Despescu, Raed Arafat, Cătălin Necula, secretari de stat în Ministerul Afacerilor Interne și Nușa Coman, director general în Ministerul Afacerilor Interne.

După întâlnirea de lucru, ministrul Predoiu a declarat:

,,Întâlnirea de lucru de astăzi a fost extrem de substanțială, MAI fiind reprezentat de o puternică delegație, având în vedere importanța prezentă și de perspectivă a cooperării cu Ucraina în domenii de competență ale MAI.

Vom crește atenția și vom intensifica cooperarea în combaterea crimei organizate, a traficului de persoane și droguri, precum și pentru luarea din timp a unor măsuri de combatere a traficului de arme, care, deși în prezent nu pune probleme la frontiera Ucraina – România, ar putea deveni un subiect de atenție după încheierea războiului și trebuie să fim pregătiți din timp pentru a contracara eficient.

Cheia strategică în combaterea acestor provocări rămâne anihilarea grupărilor de crimă organizată, ele sunt cele care perpetrează cele mai grave provocări pe linia de siguranță publică generală.

 Înțeleg preocuparea părții ucrainene pentru combaterea fenomenului de sustragere a unor cetățeni ucraineni, prin trecerea frauduloasă a frontierei cu România, de la aplicarea unor legi speciale în vigoare în Ucraina și vom continua să acordăm sprijin, în cadrul și pe baza legislației române și europene. De asemenea, suntem gata să sprijinim colegii ucraineni, ca și pe cei din Republica Moldova, în dialogul cu Comisia Europeană pentru perfecționarea și personalizarea cadrului european privind readmisia în raport de realitățile provocate de războiul de agresiune totală din Ucraina.

 În ceea ce privește refugiații ucraineni rămași pe teritoriul național, în perspectivă, Guvernul României va trebui să elaboreze o politică pe termen lung având caracter comprehensiv, care să treacă dincolo de importantul ajutor (financiar, logistic, instituțional) acordat pe perioada de război, având în vedere că rezidența și integrarea socială și economică pe termen lung în societatea românească va consolida minoritatea ucraineană din RO și va necesita măsuri coerente de integrare culturală.

Un aspect interesant al discuțiilor l-a constituit problematica regimului juridic al deținerii și utilizării dronelor după încheierea războiului, aspect asupra căruia ne vom apleca atenția în perspectivă.

Concluzionez în sensul că întâlnirea de lucru a fost extrem de utilă pentru ambele părți și am pus bazele principiale ale unei cooperări structurate pe multiple domenii de competență ale celor două importante ministere.”

2 1 3 1


–
Sursa – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – mai.gov.ro

Distribuie acest articol
Facebook Twitter Copiază legătură Imprimare

Ultimele știri

Untitled 9@1024x 100 1
ANUNT DE CONSULTARE PUBLICA
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Ştiri
educatie
Prioritățile Președinției daneze la Consiliul UE (1 iulie – 31 decembrie 2025)
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
educatie
Reforme majore în domeniile educației și cercetării, conform Programului de Guvernare 2025 – 2028
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
educatie
Forumul Național al Bunelor Practici în Educație – prima conferință națională organizată în cadrul proiectului „Reglementări noi pentru un Curriculum Relevant și Educație Deschisă” – RECR
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
educatie
O R D I N nr. 4.350/2025 privind aprobarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal cu frecvență zi
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
educatie
Apel pentru înființarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de școli-pilot în anul școlar 2025 – 2026
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri

Cele mai citite

dezvoltare
Prima propunere a Ministerului Dezvoltării pentru reducerea costurilor administrative
Comunicate MINISTERUL DEZVOLTĂRII
supravegheref
Morgan Stanley Capital International (MSCI) recunoaște piața de capital din România ca „Piață de Frontieră Avansată”
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ Comunicate
justitie
Ceremonia solemnă de depunere a jurământului de credință față de România de către 19 cetățeni ai Republicii Moldova, organizată cu ocazia „Zilei Drapelului Național”, București, 26 iunie 2025
Comunicate MINISTERUL JUSTIȚIEI
finante
Ministrul Finanțelor ia măsuri urgente în cazul acuzațiilor privind blocaje nejustificate în Vama Constanța. Toleranță zero pentru încălcarea legii
Comunicate MINISTERUL FINANŢELOR
finante
FIDELIS VI din 2025: în premieră, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat și în euro
Comunicate MINISTERUL FINANŢELOR
justitie
Comunicat de presă privind extrădarea cetățeanului român Ionuț Mircea Costea, 24 iunie 2025
Comunicate MINISTERUL JUSTIȚIEI

S-ar putea sa-ti placa si...

mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Amplă acțiune pentru siguranța transportului rutier de persoane desfășurată de polițiști

08/02/2025 212

Autoritatea de Supraveghere Financiară și InfoCons anunță un parteneriat pentru educația financiară a consumatorilor de produse și servicii financiare nebancare

18/03/2025 276
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Cooperare judiciară internațională între autoritățile române și americane pentru destructurarea unei grupări, specializată în infracțiuni informatice și spălarea banilor

07/09/2024 394
justitie
ComunicateMINISTERUL JUSTIȚIEI

Întâlnirea Ministrului Justiției, domnul Radu Marinescu, cu reprezentanții Băncii Mondiale în România, București, 10 martie 2025

10/03/2025 187
dezvoltare
ComunicateMINISTERUL DEZVOLTĂRII

Comitetul de Monitorizare a aprobat primele proiecte care urmează să fie finanțate de Programul Interreg NEXT România-Ucraina

16/12/2024 212
dezvoltare
ComunicateMINISTERUL DEZVOLTĂRII

Cseke Attila: am decis organizarea unor noi sesiuni de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte, experților tehnici și auditorilor energetici

03/03/2025 275
justitie
ComunicateMINISTERUL JUSTIȚIEI

Mesajul Ministrei justiției, doamna Alina Gorghiu, cu ocazia Zilei Justiției (7 iulie 2024)

01/08/2024 98
dezvoltare
ComunicateMINISTERUL DEZVOLTĂRII

ANL a recepţionat 48 de locuințe pentru specialiștii din sănătate și învățământ în municipiul Târgoviște

06/08/2024 101
Afișați mai multe
Oficiale

Oficiale.ro oferă acces la comunicate de presă și anunțuri oficiale emise de instituțiile publice din România, asigurând informarea corectă și transparentă a cetățenilor. Toate informațiile sunt actualizate direct de la surse guvernamentale și alte autorități naționale competente.

  • Politica de confidentialitate
  • -
  • Contact
Copyright © 2024 oficiale.ro
Welcome Back!

Sign in to your account

Nume de utilizator sau Adresa de email
Parola

Ti-ai pierdut parola?