Țara, definită în esență prin teritoriu și limbă, este a tuturor românilor, indiferent unde ne situăm în divergențele și polarizările dintre noi. Am vorbit, poate, primul, ca psiholog, despre neîncrederea interpersonală în țară și despre cum vom ajunge la aceste polarizări, în urmă cu peste un deceniu, dar nu s-au luat măsurile necesare și am ajuns astfel la situația în care, antagonizați, forțăm acum țesutul social dintre noi, punând la risc întreaga țară.
Iar țara trece, în 2025, poate, prin cel mai periculos an de după Revoluția din 1989. Dacă în prima jumătate a anului ne-am confruntat cu o criză politică majoră (în context de austeritate economică), în a doua jumătate am intrat într-o criză fiscal-bugetară, cu potențial de a ne bloca funcționarea. Am mai avut în această perioadă astfel de crize, dar parcă niciodată atât de legate și într-un context internațional atât de periculos la rândul lui – un război la graniță și redefinirea instituțiilor democratice și ordinii internaționale.
De aceea, este important, fără să ne anulăm valorile și opiniile care ne despart – lucruri normale într-o democrație și care protejează țara, în condițiile în care dacă X dă greș, non-X rămâne! -, să creăm punți între noi, prin respect și solidaritate când e vorba despre români și România. Numai astfel vom putea avea o rețea națională care protejează țara în această perioadă complicată și care susține securitatea și dezvoltarea acesteia, odată ce ieșim din această criză.
De asemenea, este important ca fiecare să ne facem responsabil treaba acolo unde suntem. Ca ministru al Educației și Cercetării, cred că viitorul României este în forma unei societăți bazate pe cunoaștere. De aceea, misiunea mea este să mă asigur că cercetarea științifică produce adecvat cunoaștere, iar educația o diseminează eficient, astfel încât utilizarea acesteia să aducă bunăstare tuturor românilor. Acest lucru se poate face astăzi doar în ecosisteme educaționale și de știință complexe și funcționale. Ecosistemul educațional eficient înseamnă centrarea pe elevi/studenți (pe cei care învață, în general) a cadrelor didactice (și a personalului adiacent), ca vectori principali ai educației, cu implicarea părinților (în cazul elevilor) și cu susținerea autorităților locale/naționale și a mediului socioeconomic, având ca scop final co-crearea competențelor pentru viață. Ecosistemul de CDI înseamnă centrarea resurselor pe generarea cunoașterii, cu impact teoretic și/sau practic, demers în care cercetătorii, ca actori principali, sunt în parteneriat cu educația-cultura, industria-economia și societatea în general (inclusiv diverse autorități). Dar dincolo de misiunea ca ministru, acest demers este și o datorie față de generațiile care au creat această țară, față de generațiile care trăiesc astăzi și față de generațiile care vor veni.
Așa cum am mai spus în spațiul public, cunoașterea este antidotul vremurilor noastre la atacul pseudoștiinței asupra civilizației și democrației, în timp ce analfabetismul funcțional este virusul potențial mortal al societății bazate pe cunoaștere. Simplu spus, analfabetismul funcțional se referă la dobândirea inadecvată a unor competențe-cheie sau la incapacitatea de a le utiliza în viața cotidiană, ceea ce ne vulnerabilizează în fața manipulărilor și a teoriilor conspirației și ne afectează integrarea eficientă în societate și pe piața muncii. Așadar, în funcție de modul de operaționalizare, Educația-Cercetarea (Știința) ajută o societate să prospere sau să se mențină în subdezvoltare, uneori chiar să se prăbușească sub obscurantism. În esență, integrarea Educației și a Cercetării (Științei) este fundamentală, pentru a ne dezvolta ca o societate bazată pe cunoaștere: (1) fără cercetare devenim o colonie științifică/tehnologică!, iar (2) fără educație devenim o civilizație eșuată sub obscurantism! În consecință, considerând situația actuală din România (vezi Raportul QX), nu este un secret că am considerat analfabetismul funcțional un risc de securitate națională, focalizându-mi o mare parte din resursele mandatului de ministru pe lupta împotriva acestui risc, atât direct (prin reforme care îl vizează – ex.: învățare remedială, reducerea abandonului școlar), cât și indirect (prin reforme care întăresc alternativa – ex.: reforma curriculară cu impact asupra calității educației, gândire critică/metode moderne de învățare). Apreciez faptul că această viziune a fost inclusă în Stategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025 – 2030, iar acum este datoria patriotică a tuturor să o implementăm adecvat.
Trebuie spus clar că Ziua Națională este a tuturor românilor, indiferent unde se află, și mă bucur că am avut ocazia să le transmit direct un mesaj similar și celor din Statele Unite ale Americii (SUA), cu ocazia evenimentului organizat de Ambasada României în SUA (vezi mai jos pozele de la eveniment). Consider că patriotismul nu înseamnă izolare, ci înseamnă ducerea românismului în cele mai importante zone ale lumii, așa cum a fost în SUA, unde Ziua Națională a țării a fost onorată de sute de participanți, dintre care mulți americani.
Prin astfel de gesturi – respect și solidaritate între români și responsabilitate în ceea ce facem – înțeleg eu să se exprime patriotismul. Și ce context mai bun pentru a stimula asta poate să fie decât Ziua Națională a României!
La mulți ani, români, oriunde vă aflați! La mulți ani, România!
–
Sursa – MINISTERUL EDUCAŢIEI – www.edu.ro
