Mesajul ministrului Educației și Cercetării în cadrul reuniunii UNESCO „Transforming Tomorrow Today: Ministerial Dialogue on the Skills needed for a Sustainable Future”

«Bună ziua tuturor,

Încep prin a spune că, rațional vorbind, viitorul nu este predeterminat, astfel încât cel mai bun mod de a-l prezice este acela de a-l crea în prezent.  Trei lucruri aș puncta în demersurile României în acest sens, care ar putea să fie de interes și la nivel internațional.

1. Cred că trebuie să fim mai atenți la cum discutăm despre ce facem în educație. Abordarea bazată pe dovezi trebuie dusă nu doar în zona politicilor publice și a practicilor educaționale, ci și asupra conceptelor fundamentale. Astfel, unii discută despre competențe, alții despre abilității, multe detaliate apoi în rezultate ale învățării, fără o înțelegere clară a relațiilor dintre acestea (competencies vs. skills). Ca un specialist în psihologie–științe cognitive, cred că focalizarea pe competente, definite printr-o structură triadică în fiecare unitate de învățare, este calea prin care putem avea impact educațional eficient asupra minții și comportamentelor oamenilor. Structura triadică trebuie să conțină obligatoriu, cu ponderi diferite de la un domeniu la altul: (1) cunoștințe declarative (ce știi să spui despre lume – knowing what/knowledge), ca modalitate de a avea sensuri/semnificații sănătoase și ca antidot la pseudoștiință și manipulare, (2) cunoștințe procedurale (ce știi să faci – knowing how/skills), pentru integrare eficientă pe piața muncii și în societate și (3) valori (de ce sunt importante cunoștințele – attitudes). Este de preferat să formăm astfel de structuri triadice în aceeași unitate de învățare. Dacă sunt  formate în unități de învățare diferite, acestea trebuie conectate ulterior în structura triadică pentru a avea relevanță, stabilitate și efect. Greșelile pe care le facem se referă la faptul că exagerăm o componentă sau alta în disprețul specificului domeniului (așa ajungem la prea multă teorie care „nu ne folosește”, prea multă practică care „ne limitează dezvoltarea/explorarea”), inclusiv că adesea ignorăm valorile și/sau că nu reușim să generăm structura triadică, copiii devenind astfel neinteresați de educație, limitați în ceea ce au dobândit, mulți ajungând ușor chiar într-o zona de analfabetism funcțional.

2. Trăim astăzi în a V-a revoluție industrială, caracterizată de integrarea fizic-cyber și de accesibilitatea informațiilor, mai ales prin intermediul internetului. Informațiile se află astăzi la un click de buton! Dar informațiile devin cunoaștere doar prelucrate critic de mintea umană. Așadar, gândirea critică devine un mecanism transversal fundamental al educației moderne. În plus, acum este important ca în cadrul competențelor formate să nu avem doar cunoștințe, ci și modalitatea științifică de generare a lor. Acesta este un model dominant mai ales în învățământul superior (educație prin cercetare-știință), dar trebuie treptat adaptat în forme adecvate și la nivelul învățământului preuniversitar. În acest fel, când pseudoștiința va spune că A este adevărat, omul educat nu va spune doar că este greșit și că B este adevărat, ci va ști și va explica de ce.

3. În fine, la întrebarea ce competențe ne vor ajuta pentru viitor, cred că demersul european focalizat pe cele opt competențe-cheie este unul adecvat pentru a face față unui viitor complex. Deși competențele de limbă și de numerație sunt fundamentale, în primii ani de școală trebuie dezvoltare toate cele opt competențe-cheie, specializările urmând să vină ulterior (ex.: prin demersuri vocaționale de la nivel de gimnaziu, specializările de la nivel de liceu și continuarea specializărilor în învățământul superior).

Așadar, în concluzie, viitorul se prezice cel mai bine creându-l în prezent, accentuând abordarea bazată pe dovezi, interacțiunea educație-știință și flexibilitatea și diversitatea competențelor.»