Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a verificat, astăzi, stadiul lucrărilor la Sala polivalentă din municipiul Constanța, finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții.
Investiția, în valoare de peste 185 de milioane de lei, prevede realizarea unui teren de joc cu caracter multifuncțional, a unei zone pentru spectatori, cu o capacitate totală de 5.000 de locuri, sală de antrenamente, cabinete medicale, sală de conferințe, studio TV și spații comerciale.
”Ministerul a luat măsurile necesare pentru prioritizarea investițiilor pe care le finanțăm, oferind predictibilitate în execuția lucrărilor și în asigurarea fondurilor necesare. Aceste măsuri asigură finalizarea obiectivelor de investiții aflate în stadii avansate de execuție, precum această sală polivalentă”, a precizat ministrul dezvoltării.
Lucrările se desfășoară pe un regim de înălțime D+P+E (demisol + parter + etaj) și o suprafață desfășurată de 18.660 mp, iar proiectul respectă standardele federațiilor sportive de profil, privind dimensiunea suprafeței de joc și a numărului de locuri, astfel încât să poată găzdui competiții de nivel național, european și mondial.
Publicat: 26/02/2026
–
Sursa – MINISTERUL DEZVOLTĂRII – www.mdlpa.ro
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a vizitat lucrările de construire a Sălii polivalente din Constanța
0:00
Distribuie acest articol