Oficiale
  • Comunicate
  • Ştiri
Notificare
Contact
Font +/-Aa
OficialeOficialeOficiale
  • Comunicate
  • Ştiri
Cautare
  • Comunicate
  • Ştiri

Ultimele știri

dezvoltare

Ministerul Dezvoltării a decontat peste 75,77 milioane de lei pentru lucrări realizate prin PNRR

Comunicate MINISTERUL DEZVOLTĂRII 28/01/2026
mai2

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis o scrisoare de condoleanțe omologului elen în urma tragediei din România

Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE 27/01/2026
finante

Ministerul Finanțelor publică execuția bugetului general consolidat în 2025: Deficit cash 7,65%, în scădere cu un punct procentual față de anul anterior și investiții publice de 7,2% din PIB

Comunicate MINISTERUL FINANŢELOR 27/01/2026

Stai conectat

23.4kUrmaritoriLike
21.1kUrmaritoriFollow
Copyright © 2024 dobrogeaonline.ro
Oficiale > Comunicate > MINISTERUL AFACERILOR INTERNE > Ședință în sistem videoconferință, pentru coordonarea activităților cu privire la alegerile prezidențiale și parlamentare.
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Ședință în sistem videoconferință, pentru coordonarea activităților cu privire la alegerile prezidențiale și parlamentare.

Oficiale
Ultima actualizare: 11/11/2024 21:36
Autor Oficiale 465
Distribuie
Distribuie

0:00

 

Astăzi, 11 noiembrie 2024, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a organizat o ședință de lucru, în sistem videoconferință, cu reprezentanții structurilor centrale și teritoriale ale MAI, pentru a verifica stadiul activităților care sunt în competența MAI, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare.

 

Regăsiți, mai jos, principalele intervenții din timpul ședinței de lucru.

 

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne:

 

Bună ziua tuturor și aici și în țară!  Vă mulțumesc pentru prezență.

După cum știți, în fața noastră se află un eveniment politic și electoral de maximă importanță, nu numai pentru noi, pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne, ci și pentru comunitățile locale și pentru întreaga țară.

Este vorba de alegerile pentru Președintele României și Parlamentul României.

Nu voi insista foarte mult pe importanța acestui act democratic pentru viitorul țării. Este bineînțeleasă de către dumneavoastră, sunt convins, dar din această importanță derivă și importanța felului în care ne pregătim pentru acest proces.

Sigur că, în principiu și în general, procesul electoral se desfășoară în principal sub autoritatea electorală, dar în același timp, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, are de îndeplinit o serie de atribuții importante și astăzi am convocat această ședință, ca de obicei, cum bine știți, înainte de un astfel de eveniment, pentru a trece în revistă lucruri pe care le cunoaștem, dar pe care e bine să le repetăm și nu în ultimul rând, pentru a evalua eventuale probleme pe care dumneavoastră le veți ridica.

După cum știți, Ministerul Afacerilor Interne a aprobat concepția generală de acțiune și planul de măsuri aferente procesului electoral, particularizat, adaptat, contextualizat, da, aceste alegeri pe care le avem în luna noiembrie și în luna decembrie mă refer, evident, la 1 și 8 decembrie – parlamentare și turul doi prezidențiale.

Aceste concepții, respectiv plan de acțiune și planul de măsuri, au fost transmise deja structurilor Ministerul Afacerilor Interne și ele vizează, în esență, răspunsul integrat al structurilor noastre, față de atribuțiile pe care le avem, operativitatea în transmiterea informațiilor, dar și mecanismele automate de colectare a datelor, în cazul evenimentelor publice, incidentelor, modul în care vom reacționa. (…)

Aș vrea să închei cu un capitol foarte important pentru mine și pentru toată conducerea ministerului, sunt convins că și pentru dumneavoastră, pe care am insistat și la alegerile precedente și de care consider că, exceptând două trei situații pe care le-am rezolvat preventiv, l-a îndeplinit toată lumea, respectiv echidistanța politică a tuturor structurilor MAI, imparțialitatea politică, respectarea strictă a legalității, indiferent de armă, indiferent de structura Ministerului Afacerilor Interne. Este un principiu de la care nu am niciun fel de nuanță și față de care nu fac niciun fel de rabat, niciun fel de excepție.

Toate cadrele Ministerului Afacerilor Interne, indiferent de armă, indiferent de structură, indiferent de funcție, indiferent de grad, sunt obligate prin lege și Constituție să fie neutre și imparțiale, echidistante, din punct de vedere politic.

Fără îndoială că vom lua măsuri pentru a ne asigura că acest principiu se respectă, voi emite o instrucțiune specială pe care vă rog să o citiți cu maximă atenție, pentru că prevede și întărește în același timp obligații legale și obligațiile de serviciu. Și repet, ne vom asigura sistemic și structurat că acest principiu se aplică, respectiv că instrucțiunea pe care o voi emite va fi respectată.

Dincolo de acest aspect, care ține de disciplina noastră, care ține de legalitate, aș vrea să insist și pe un aspect care ține de conștiința civică a fiecărui angajat al Ministerului Afacerilor Interne.

Acest proces electoral este important în perspectivă, pentru că el nu trebuie doar formal să selecteze membrii Parlamentului și, mai departe, prin instituția mandatului politic – Guvernul, iar în mod direct Președintele României, ci el este menit să încarce cu legitimitate democratică, legitimitate populară, pe cei care vor exercita mandatele, acolo unde le primesc.

Această încărcătură democratică trebuie să fie neștirbită, nu trebuie să fie umbrită de nici cel mai mic semn de întrebare, pentru că toți cei pe care poporul îi va alege, vor avea de luat măsuri importante pentru țară și pentru popor. Atunci, ei trebuie să aibă o legitimitate politică, dincolo de orice fel de dubiu.

Iar în acest proces, noi avem un rol cheie, pentru că, în măsura în care noi ne vom îndeplini cu profesionalism, cu exactitate, cu rigurozitate, cu legalitate deplină și echidistanță politică sarcinile pe care legea și Constituția ni le-au adresat, în aceeași măsură, vom asigura și acest caracter legitim, perfect, al procesului electoral.  Sunt convins că așa cum ați procedat la alegerile trecute, veți proceda și la aceste alegeri.

În sfârșit, dar nu ultimul rând, tocmai pentru acest motiv la fel ca la alegerile trecute, vă informez că pe parcursul procesului electoral, în zilele de vot, voi preda comanda ministerului către un înlocuitor, dar având deplina convingere că fiecare știți ce aveți de făcut și vă veți achita exemplar de această sarcină.

Închei aici intervenția mea de început și o să îl rog pe domnul secretar de stat Despescu să completeze câteva aspecte tehnice, firește urmând să luăm și intervenții din sală sau de la dumneavoastră, din teritoriu.

Vă mulțumesc încă o dată pentru prezență și vă doresc mult succes.

Nu este ultima întâlnire, vom mai avea întâlniri în acest format până la alegeri, cel puțin una, și vom vedea unde suntem la acel moment. Mulțumesc!

 

Bogdan Despescu, secretar de stat pentru ordine și siguranță publică

 

Vă mulțumesc, domnule viceprim-ministru!

Bună ziua, tuturor!

Pe baza colectării datelor de la toate structurile M.A.I., a reieșit că suntem conform graficului stabilit prin planul de măsuri, aprobat la nivelul conducerii ministerului.

Acționăm pe patru paliere principale, respectiv măsurile de securitate pe timpul transporturilor, măsurile de pază la locațiile unde funcționează birourile electorale, activitatea de menținere, cu obiectiv principal prevenirea unor incidente și, bineînțeles, cel de-al patrulea palier este activitatea de cercetare a unor eventuale incidente, cu obiectivul de clarificare rapidă a situațiilor de fapt și dispunerea unor măsuri în consecință.

De la debutul campaniei electorale, cu referire la alegerile președintelui României și până ieri 10.11, s-au desfășurat 76 de manifestări electorale, în 44 de localități, din 24 de județe și municipiul București.

Pe zona de alegeri la nivel de Senat și Camera Deputaților, de la debutul campaniei electorale, respectiv de la 01.11.2024 și până la data de 10.11, s-au desfășurat 14 manifestări cu caracter electoral, în 13 localități, din opt județe și municipiul București.

Am făcut o evaluare, pentru tot ceea ce înseamnă etapele pe care le avem de parcurs.

Cel mai important moment va fi ziua de 24, vorbim de primul tur și aici avem o centralizare de peste 43.000 de cadre din Ministerul Afacerilor Interne, care vor acționa pe tot ce înseamnă competențele Ministerului Afacerilor Interne.

 

 

Raed Arafat, secretar de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență

 

Asiguraţi-vă că serviciile de urgenţă sunt pregătite, răspundeţi cu forţă maximă la orice apare şi este posibil să fie cu risc de escaladare sau de la telefon înțelegem că este ceva grav.

Mai ușor retrag forțe, decât să trimit forțe ulterior mai târziu.

Dacă este nevoie de orice, solicitați sprijin la nivel central, la nivelul IGSU sau la nivelul Centrului de Monitorizare de la DSU, pentru mobilizarea unor forțe suplimentare.

Că vorbim de aviație, că vorbim de medical, că vorbim de situații de urgență, de pompieri, cereți sprijin dacă considerați că vă trebuie.

Important pentru noi până finalizăm și mai departe, este tehnica să fie pregătită la maxim, să nu avem deficiențe în tehnica din dotare. Să ne asigurăm că orice avem nevoie este la dispoziție.


–
Sursa – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – mai.gov.ro

Distribuie acest articol
Facebook Twitter Copiază legătură Imprimare

Ultimele știri

supravegheref
Interviu Sorin MITITELU, Vicepresedinte, ASF
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ Ştiri
supravegheref
Interviu Dan Armeanu, Vicepresedinte, ASF – Fondurile de pensii private au ajuns la o pondere de peste 11% din PIB
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ Ştiri
educatie
Ziua Culturii Naționale 2026
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
educatie
[ACTUALIZARE / 12.01.2026] Apel de selecție pentru cuparea unor posturi de experți externi – în afara organigramei – în cadrul Proiectului ConsEDU
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
educatie
Programele școlare pentru disciplina Limba și literatura română (învățământ liceal): versiuni actualizate
MINISTERUL EDUCAŢIEI Ştiri
Untitled 9@1024x 100 1
Raport OCDE 2025
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Ştiri

Cele mai citite

dezvoltare
Ministerul Dezvoltării a decontat peste 75,77 milioane de lei pentru lucrări realizate prin PNRR
Comunicate MINISTERUL DEZVOLTĂRII
mai2
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis o scrisoare de condoleanțe omologului elen în urma tragediei din România
Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
mai2
Mesajul ministrului Afacerilor interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Unirii – 24 ianuarie 2026
Comunicate MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
finante
Ministerul Finanțelor publică execuția bugetului general consolidat în 2025: Deficit cash 7,65%, în scădere cu un punct procentual față de anul anterior și investiții publice de 7,2% din PIB
Comunicate MINISTERUL FINANŢELOR
educatie
28 de licee și-au exprimat intenția de a-și asuma descentralizarea curriculară: s-a încheiat etapa de înscriere în „Programul Național de Pilotare Sistemică a unor planuri-cadru alternative pentru liceu”
Comunicate MINISTERUL EDUCAŢIEI
educatie
Proiectul de structură a anului școlar 2026 – 2027, în consultare publică
Comunicate MINISTERUL EDUCAŢIEI

S-ar putea sa-ti placa si...

mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Peste 180 de autori de infracțiuni prinși în flagrant de structurile operative

10/04/2025 282
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Peste 33.000 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale

18/09/2024 431
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore

14/02/2025 287
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite în urma a două percheziții domiciliare

11/12/2024 258
supravegheref
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂComunicate

Soluții favorabile ASF pronunțate în luna octombrie 2025

10/11/2025 205
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Bilanțul misiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore

14/03/2025 239
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Covasna/ Percheziții într-o cauză penală privind suspiciuni de exploatare forestieră și transport ilegal de material lemnos

20/11/2024 297
mai2
ComunicateMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Persoane cercetate pentru efectuarea de operațiuni cu psihoactive și trafic de droguri

21/11/2024 306
Afișați mai multe
Oficiale

Oficiale.ro oferă acces la comunicate de presă și anunțuri oficiale emise de instituțiile publice din România, asigurând informarea corectă și transparentă a cetățenilor. Toate informațiile sunt actualizate direct de la surse guvernamentale și alte autorități naționale competente.

  • Politica de confidentialitate
  • -
  • Contact
Copyright © 2024 oficiale.ro
Welcome Back!

Sign in to your account

Nume de utilizator sau Adresa de email
Parola

Ti-ai pierdut parola?