Astăzi, 31 august 2025, sărbătorim Ziua Limbii Române!
În acest context, aș dori să punctez două idei, relevante pentru discuțiile publice de astăzi.
Între „orice merge” și „nimic nu trebuie schimbat” în limbă, trebuie să ne amintim că limba este un sistem dinamic, care evoluează dobândind reguli noi și un vocabular mai complex. Să o cultivăm, crescând și evoluând împreună, dar decent, fără bariere retrograde sau excese de modernism. În acest sens, după mult timp, prin noile planuri-cadru pe care le-am adoptat în acest an, am readus studiul gramaticii limbii române la nivelul învățământului liceal.
Limba este un liant pentru toate popoarele/națiunile lumii, dar, așa cum am arătat în diverse analize psihoculturale, nu pentru toate face parte din identitatea națională. Pentru noi, românii, limba română este unul dintre atributele esențiale ale românismului, de aceea, la un astfel de eveniment trebuie să spunem de fapt și „La Mulți Ani, Români!”, iar pentru mine, cel mai frumos a exprimat acest lucru Nichita Stănescu:
„A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. … Ce patrie minunată este această limbă!… O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea.”
În fine, dincolo de orice discurs, ce poate ilustra mai bine forța (auto)reflexivă și frumusețea limbii române decât o poezie de Mihai Eminescu:
Glossă
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?…
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș:
Ce e val, ca valul trece.Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
–
Sursa – MINISTERUL EDUCAŢIEI – www.edu.ro
